﻿
Începând cu acest număr, revista noastră propune cititoarelor sale să se înscrie la cursurile de studiere prin corespondență a programării pentru mașinile electronice de calcul, cursuri pe care le va conduce SVETLANA  CHIRILOVNA COJOCARI, CANDIDAT ÎN ȘTIINȚE FIZICO-MATEMATICE, COLABORATOR SUPERIOR LA INSTITUTUL DE MATEMATICĂ CU CENTRU DE CALCUL AL AȘ RSSM. Clubul își va avea ședințele lunar, prima fiind considerată cea inaugurală din iumărul de față. Pe lângă lecținle propriu-zise, cititoarele-membre ale clubului vor putea primi răspunsuri la întrebările ce le interesiază. De asemenea, vom propune și scurte liste de literatură suplimentară.

De la ABAC la MEC

Omul a pătruns în cosmos. A coborât în adâncimile cândva încuiatelor oceane. Omul a îndrăznit să pună «în lanțuri» cele mai dezlănțuite energii ale pământului și soarelui. Cu mânile goale aceste energii nu le «înhami», fără un prieten de nădejde e greu să te întorci acasă din nemărginirea cosmosului și apelor. Cine e acel «prieten de nădejde»? Mașina electronică de calcul, sau prescurtat MEC. Și dacă astăzi vorbim despre aplicarea MEC în cele mai diverse domenii ale științei și tehnicii, nu e de mirare pentru nimeni, deoarece, într-o anumită măsură, ne-am deprins cu ideea, că, fără ele, nu poți vorbi despre un înalt nivel de dezvoltare. Dar dacă ai să-i spui chiar celui familiarizat cu aparatele de calcul, că mașina electronică, sau cum i se mai spune, compiuterul, e în stare să-ți ajute în cele mai neînchipuite «operații» pe lângă casă, la bucătărie, la frizerie sau la atelier, puțini vor fi acei care să te creadă. Totuș, adevărul este acesta. Azi puteți procura o mașină de spălat cu comandă automată. Un simplu dispoăitiv, montat în televizorul dumneavoastră, vă va ajuta să modelați diferite jocuri și exerciții de antrenare a memoriei, reacției sau de dezvoltarea gândirii logice, iar toate acestea le puteți urmări și controla imediat pe ecranul televizorului. Atare dispozitiv va avea la bază tehnica de calcul. Deaceea cititorul nu trebue să-și închipue că terminul «de calcul» ar însemna să fie legat numai și numai de sfera unor probleme de matematică. Tehnica cu roboți, automatele și liniile automatizate — în inima lor tot MEC lucrează. Uneori noi sîntem «serviți» de aceste mașini-minuni, fără ca să ne dăm sama de așa ceva. Ani la rând în țara noastră funcționează sistemele de rezervare a biletelor în domeniul transportului de pasageri pe calea aerului și celui feroviar. E vorba de sistemele «Sirena» și «Express». Informațiile despre disponibilitatea biletelor la cutare rută se acumulează în memoria mașinilor de calcul și e suficient să faci o comandă — la telefon sau la mașina de scris, ca în câteva secunde să ți se furnizeze informația necesară sau să ți se elibereze un bilet. Și aici întri în contact direct cu calculatoarele electronice MEC.

Tehnica de calcul pătrunde în cele mai neașteptate domenii ale activității omului. La o frizerie modernă, un ecran de televizor, cuplat cu mașina electronică de calcul, îți poate imediat da «un sfat», ce coafură te prinde mai bine. Câteva trăsături de condei, o simplă schiță a hainei, ce ai vrea să ți-o coși, îndiamnă la lucru mașina de calcul și în câteva clipe ecranul aceluiaș televizor îți va demonstra haina comandată.Mai mult decât atât: această mașină de calcul cu ecran, sau cum îi mai zicem, displei, e în stare «să-ți recomande», ce fel de model te va prinde mai bine. Pentru că pe acelaș ecran vei putea să te privești din toate părțile și ai putea întroduce cutare sau cutare corecții în modelul ales. În momentul când ai ales un anumit model, compiuterul va elabora schițele viitoarei haine conform caracteristicilor individuale și le va transmite croitorului. E adevărat, deocamdată, avem puține asemenea ateliere și frizerii. Dar viitorul numaidecât își va întroduce, tot mai insistent, noutățile tehnice în traiul nostru.

Până atunci, însă, noi trebue să acumulăm cunoștințe cât mai largi în domeniul tehnicii de calcul și să ne apropiem cât mai mult de cunoașterea capacităților ei. Pentru început, un pic de istorie.
Cine dintre noi nu cunoaște rudimentarul abac, de care s-au servit sute de ani toți contabilii -calculatorii lumii? Abacul de contabilitate și azi își are valoarea sa. Simplu prin construcție, abacul a fost «înghesuit» abia în secolul XVII de către dispozitivele mecanice de calcul. În 1642 matematicianul, fizicianul și filozoful francez Blez Pascal a construit un aparat mecanic de calcul, ce efectua adunarea și scăderea cu numere de opt cifre. Abia trei decenii mai târziu dispozitivul de calcul al matematicianului german Gotfrid Laibniț va efectua calcule la toate cele patru operații. În țara noastră primul aritmometru a fost construit de matematicianul rus P. Cebâșev. Ideile lui în elaborarea automatelor de calcul și-au păstrat actualitate apână în zilele de azi. Nespus de mare este contribuția la elaborarea automatelor de calcul a matematicianului englez Cearlz Bebidj, care a activat în prima jumătate a secolului trecut. Mașina de calcul, construită de el, era capabilă să efectueze nu numai operații matematice separate, ci un complex de calcule conform unui program concret. Mașina lui C. Bebidj era înzestrată cu dispozitive de racord și emitere a informației, cu dispozitiv aritmetic și de memorizare, precum și cu un dispozitiv de comandă, ce directa consecutivitatea efectuării operațiilor. Deși elaborată pe principii mecanice de funcționare, mașina lui C. Bebidj stă la originea mașinilor electronice de calcul moderne. Este curios de menționat, că prima programistă, care a operat cu mașina lui C. Bebidj, a fost contesa Lovlais, Augusta Ada Bairon, fiica marelui poet. Posedând strălucite capacități matematice, o mare erudiție și inteligență, Ada Bairon a publicat o lucrare, bazându-se pe experiențele cu mașina lui C. Bebidj, lucrare ce i-a atribuit autoarei numele de pionerat în teoria programării.

Dezvoltarea electronicii a contribuit la evoluția intensă a tehnicii de calcul. Prin anii 40 ai secolului nostru au apărut primele mașini de calcul, construite pe baza schemelor electronice. În comparație cu cele mai simple microcalculatoare moderne, aceste mașini erau foarte «neîndemânatice» și ca volum («MARC-1», una din mașinile acestei generații, ocupa o suprafață de peste 40 metri patrați, cântărea 5 tone și era acționată de un motor cu o capacitate de 5 cai-putere); neîndemânatice apăreau aceste mașini și ca viteză de calcul (înmulțirea, de exemplu, dura 3 secunde — comparați: o mașină electronică de calcul de ultimă generație efectuează zeci de... milioane de operații pe secundă).

Dar lumea nu bătea pasul pe loc. Revoluția tehnico-științifică, ce a explodat pe toate continentele în secolul nostru, a pus în fața științei matematice sarcina de a elabora și construi noi mașini de calcul, care să corespundă ritmurilor vertiginoase de dezvoltare a științei și tehnicii pe arenă mondială.În 1947, când omenirea abia se dezmeticise după cataclizmul celui de-al doilea război mondial, iar țara noastră abia își vindeca rănile, la Kiev, sub conducerea academicianului S. Lebedev, a fost elaborată prima mașină electronică de calcul, ce a întrat în funcție patru ani mai târziu. De aici încolo noile generații de mașini electronice vor fi aplicate în cele mai neînchipuite domenii de activitate umană, începând cu marile complexe de producție automatizate și terminând cu tehnica de natură fantastică cu roboți. Noi, însă, în continuare ne vom preocupa de mașinile electronice simple, despre care în documentele de partid, în hotărârile guvernului se spune, că îl vor ridica pe omul contemporan la un nou nivel de participare nemijlocită la progresul tehnico-științific și la viața obștească, necunoscut până acum.


SĂ NE CUNOAȘTEM PLAIUL

Prin împrejurimile satului Bălțata din raionul Criuleni au fost găsite rămășițe de așezări și alte urme ale activității umane din cele mai veci timpuri. În incinta școlii locale se păstrează o sculptură antropomorfă, cioplită în piatră, găsită în preajma acestei localități. De fapt, sculptura redă figura umană numai în linii generale, este primitivă. Însă e cel mai vechi obiect de artă monumentală de pe meleagurile moldave. Sculptura era menită pentru a menționa locul unui mormânt din mileniul III până la e. n. Deci, obiectul din Bălțata numără circa 5 mii de ani.
La marginea de nord-est a satului, cu ocazia unor lucrări de teren au fost găsite urme de case vechi, lut ars, cioburi, oase de animale și alte obiecte. Specialiștii, chemați la fața locului, au stabilit că aici se află rămășițele unui sat din secolele IV—III până la e. n. În acest sat, acum 2300— 2400 de ani locuia o populație cunoscută în istorie sub numele de geți. Aceștea zideau case din nuele unse cu lut și acoperite cu pae ori stuf, se ocupau cu agricultura și vităritul. Împrejurimile satului Bălțata au fost foarte populate în secolele II—IV e. n. Specialiștii au scos la iveală urmele a șase sate și trei cimitire, vechimea cărora e de circa 1600—1800 de ani. Resturile unui sat din vremea aceea se află la marginea de nord-vest a satului Bălțata, lângă kilometrul 18 al șoselei Cernăuți-Odesa. Aici la suprafața pământului au fost găsite bucăți de lut ars, petre, oase de animale, fragmente de vase din lut de culoare cenușie și roșie și alte obiecte vechi. Urme ale altui sat din secolul II e. n. se află la marginea de sud-est a localității actuale, pe malul unui pârău. Aici au fost făcute săpături arheologice. S-a stabilit că satul vechi ocupa un teren de aproximativ cinci hectare. Specialiștii au descoperit urmele a trei case de suprafață făcute din nuele și unse cu lut. Aici mai erau o piatră de râșniță cu diametru de 42 de centimetri, cuțite, vârfuri de săgeți, o cataramă de bronz, mărgele confecționate din petre scumpe și sticlă colorată. Cele mai frecvente obiecte găsite în săpătură sînt fragmentele de vase confecționate din lut. Specialiștii au cercetat sute de fragmente de ceramică pentru a întregi formele de veselă folosite în antichitate pe aceste meleaguri. Locuitorii acestui sătuc foloseau în casele lor ulcioare și oale, străchini și talgere, cupe, cănuțe și burlue făcute la roata olarului. Au mai fost găsite diferite obiecte importante din orașele romane. Cele mai frecvente din ele sînt fragmentele de amfore, menite pentru a transporta diferite mărfuri: ulei, vin, pește sărat, grâne și altele. Tot aici a fost găsită în săpătură o monetă romană de bronz, emisă in timpul domniei împărătesei Faustina (care a domnit din anul 138 până la anul 141 e. n.). Această monetă permite specialiștilor să presupună că satul a ființat în secolul II e. n.
În preajma satului Bălțata au mai fost descoperite câteva monete romane și moldovenești, însă un interes deosebit prezintă comoara de obiecte și monete din aur și argint găsite în sat cu ocazia unor lucrări de teren. Din componența tezaurului s-au păstrat 263 monete și 17 podoabe. Cele mai vechi monete din tezaur sînt din anii 70—80 ai secolului XV, iar cele mai târzii au fost emise în anul 1622. Specialiștii presupun că tezaurul a fost ascuns în prima jumătate a secolului XVII e. n. În comoară sînt monete aproape din toate țările și orașele europene, cât și din Turcia.
Obiectele de podoabă din tezaur prezintă prin sine cercei și nasturi din metale colorate. Aceste podoabe, lucrate de un meșter talentat, care au zăcut sub
pământ peste trei sute de ani, astăzi înfrumusețează o vitrină a Muzeului de arheologie și etnografie a Academiei de Științe a RSS Moldovenești.
Descoperirile arheologice din satul Bălțata și împrejurimile lui prezintă un mare interes pentru studierea istoriei și culturii ținutului natal. Datoria noastră a tuturor, a specialiștilor, a cercetătorilor ținutului natal, a membrilor organizațiilor primare a Societății moldovenești pentru ocrotirea monumentelor de istorie și cultură, este să studiem și să ocrotim aceste vestigii strămoșești pentru a ne cunoaște plaiul natal.

Ioi HÂNCU, colaborator superior la secția de etnografie și artă a AȘ a RSS Moldovenești, candidat în științe istorice


Ca o vatră – limba noastră
Acad. N. CORLĂTEANU

În condițiile actuale de dezvoltare a societății umane se pune tot mai mult problema raporturilor dintre limbile popoarelor în contact.
Este adevărat, că din cele mai vechi timpuri istoria omenirii cunoaște asemenea contacte dintre diverse popoare și limbile respective. În diferite perioade istorice limba latină și cea arabă, franceza și portugheza, spaniola și engleza au fost folosite la comunicarea oamenilor, ce aparțineau la diferite grupe etnice și lingvistice, care-și aveau fiecare limba sa proprie maternă. În toate aceste epoci nu era vorba despre o egalitate între limbile materne și limba cuceritorilor romani, arabi ș. a. m. d. Limba cuceritorului se impunea cu forța, asimilând limbile materne ale populațiilor cucerite. În această privință este semnificativ următorul fapt. În anul 74 e. n. împăratul roman Vespasian a emis o lege, prin care limba latină era întrodusă în circulație oficială pe tot cuprinsul imperiului roman ca un mijloc de comunicare obligator în administrație, la judecăți ș. a. m. d. Toți locuitorii imperiului erau constrânși să învețe cu de-a sila această limbă. Pe aceiaș cale, de acum în secolul XVI, limba franceză s-a impus ca limbă de stat în toată Franța.
Aprofundând problema națională, V. I. Lenin a studiat situația limbilor nu numai în Rusia, ci și în Austro-Ungaria, Elveția, Belgia, precum și în alte țări europene, în care limbile «nestatale» erau asuprite crunt și a formulat principiile fundamentale ale politicii naționale lingvistice într-un stat socialist. V. I. Lenin declara răspicat: «Nu e marxist și nici măcar democrat acela care nu cunoaște și nu apără egalitatea în drepturi a națiilor și a limbilor, care nu luptă împotriva tuturor asupririlor naționale sau a inegalității în drepturi». El cerea «să fie întroduse cele mai stricte reguli cu privire la folosirea limbii naționale în republicile naționale, care fac parte din uniunea noastră și aceste reguli să fie controlate deosebit de amănunțit».
În țara noastră PCUS aplică cu toată stricteța aceste precepte leniniste, evidențiindu-se superioritatea experienței sovetice în privința politicii naționale-lingvistice. Mulți oameni de cultură din străinătate apreciază obiectiv această politică. Astfel, președintele secției juridice a parlamentului indian, Barbe, consideră, că popoarele sovetice au avut noroc de faptul, că ele dispun de limba rusă, care cu deosebită demnitate îndeplinește funcțiile de limbă de contact între diferite nații. În lipsa unei asemenea limbi India se află într-o situație grea în rezolvarea unei limbi de contact național.


CONSULTAȚIE JURIDICĂ

Noi privilegii pentru pensionari

 «Dragă redacție! În ultimul timp se vorbește mult despre majorarea pensiilor. În una din emisiunile radiofonice am auzit că de la 1 noembrie anul trecut s-au mărit pensiile. Am dori să ne povestiți mai detaliat despre asigurarea cu pensii».
V. SIDOROVA, M. MICLEUȘANU
Satul Durlești, raionul Cutuzov

În cincinalul al unsprezecelea PCUS și Guvernul sovetic au întreprins un șir de măsuri în ceea ce privește sporirea ajutorului acordat de stat familiilor cu copii, îmbunătățirea asigurării cu pensii. A fost pusă sarcina de a ridica în continuare nivelul de trai al categoriilor de oameni cu venituri mici. Începând de la 1 noembrie 1985 mărimea minimă a pensiilor pentru colhoznici și familiile lor (pensiile de vârstă, de invaliditate grupa a doua și în caz de perdere a întreținătorului la doi membri ai familiei, inapți de muncă) pensia se mărește până la 40 de ruble. Până la 60 de ruble lunar va fi majorată pensia minimă invalizilor de grupa întâia și familiilor ce și-au perdut întreținătorul, care purta de grijă la trei sau la mai mulți membri ai familiei, inapți de muncă. Invalizilor de grupa a treia pensia li se mărește până la 21 de ruble. Familiilor, care au perdut întreținătorul, li se va plăti la fiecare membru inapt de muncă câte 25 de ruble pe lună.
O mare importanță socială are majorarea de la 1 noembrie anul trecut a pensiilor acordate muncitorilor și slujbașilor care cu zece ani în urmă constituia 60 de ruble pe lună (fără a lua în considerație adausurile la pensie).
Majorarea se referă la pensia de vârstă, invaliditate (cu excepția grupei a treia), în caz de perdere a întreținătorului, stabilite cu peste 10 ani în urmă din salariul de până la 120 de ruble inclusiv.
Pensiile acordate președinților, specialiștilor, contabililor-șefi și mecanizatorilor se vor majora pe aceleași baze ca și muncitorilor și slujbașilor.
În ce mărime vor fi majorate aceste pensii? Această mărime depinde de salariul din care a fost calculată pensia, precum și de numărul anilor complecți, ce au trecut după stabilirea ei (sau după recalcularea pensiei) până la 1 noembrie 1985.
Principala regulă care se aplică la majorarea pensiei constă în aceea, că pensia de vârstă (fără adausuri) se mărește pentru fiecare an complect după eșirea la pensie - cu un procent din salariul din care ea a fost calculată. Dacă pensionarul are dreptul la adausuri (pentru stagiul de muncă neîntrerupt, pentru persoanele întreținute), atunci toate acestea sînt plusate la pensie.
În cazul când această pensie a fost stabilită în mărime minimă, suma de creștere a pensiei se adaugă nu la cea minimă, ci la mărimea reală a pensiei calculate.
După cum se știe, pensia de invaliditate grupa a doua (în urma unei boli generale) se stabilește în mărime de 90 de procente, iar la invaliditatea de grupa întâia — 100 procente din pensia de vârstă, ce s-ar cuveni pensionarului. De aceea majorarea acestei pensii se face în ordinea următoare: mai întâi se calculează mărimea nouă a pensiei de vârstă (conform exemplului de mai sus), iar apoi din această mărime se adaugă noua mărime a pensiei de invaliditate. În acelaș mod se calculează noua mărime a pensiei în caz de perdere a întreținătorului la doi și mai mulți membri inapți de muncă. Familiile care au perdut întreținătorul și au numai un membru inapt de muncă li se va majora pensia cu 0,5 procente din salariul din care a fost calculată pensia pentru fiecare an complect de aflare la pensie.
De asemenea, va fi majorată și pensia de vârstă, stabilită în cazul unui stagiu de muncă incomplect, cu condiția, că pensia deplină, din care ea se calculează (proporțional anilor lucrați), trebuie să fie calculată conform noilor reguli, descrise mai sus.
Vor fi majorate și pensiile, stabilite după 1 noembrie 1975, dacă ele sînt calculate dintr-un salariu lunar de până la 120 de ruble, inclusiv după expirarea a 10 ani din momentul stabilirii. Cu alte cuvinte, de toate aceste înlesniri vor beneficia 6,2 milioane de colhoznici și 7,5 milioane de muncitori și slujbași.
Au fost încuviințate propunerile guvernului cu privire la majorarea alocațiilor pentru copiii militarilor reangajați și cu privire la plata unor alocații de stat pentru văduvele care au copii, dar care nu primesc pentru ei pensii în cazul perderii întreținătorului.
F. CAPȘA,
consultant juridic la Consiliul republican al sindicatelor din Moldova


Scrisoare deschisă


Am crescut cinci copii. Unul de la soțul dintâi și patru de la cel de al doilea. Ne-am cumpărat pe atunci casă în satul Hăsnășenii-Noi, raionul Drochia. Am dus căsnicie împreună cu soțul meu Boico Stepan Andreevici mai bine de 30 de ani. Tare ne mai bucuram de copii! Îi și vedeam oameni aranjați pe la casele lor, buni gospodari. Mă uit și acum la fotografia lui Pavel, feciorul nostru pe când era militar. Fiindcă sînt în vârstă ochii nu-mi prea deslușesc chipul atât de drag altădată... Dar s-o iau de la început. I-am împrumutat 600 de ruble ca să-și construiască casă. Au trecut ani și s-a căsătorit și fiica Silvia. Tare mult doream ca să fim toți împreună. Știam cât de greu le venea să tot trăiască pe la gazde. M-am sfătuit cu soțul și le-am dăruit casa. Iar noi am trecut cu traiul în sarai, casa mai mică și mai veche din ogradă. Însă liniștea și pacea n-a durat multă vreme. Peste un an de convețuire într-o ogradă, mai întâi fiica, apoi și ginerele Rusu Victor Filaretovici, au început să ne caute nod în papură: azi ceartă, mâne amenințări. Au ajuns până acolo că mi-au deconectat lumina electrică... Țineam o mie de ruble pentru zile negre la care se uitau cu lăcomie fiica și ginerele.
Ei, după aceea am aflat, tindeau la moștenire totală. În cele din urmă, fiica și feciorul au sărit la bătae. Și ne amenințau mereu. Văzând că n-o mai scoatem la capăt cu binele, am fost nevoiți să părăsim casa și să venim la fiica mai mare Maria Zubati, care trăește în satul Parcani, raionul Soroca. Deși ea a crescut opt copii, a găsit loc și pentru noi, părinții. Nemaivorbind de faptul că e fiică de la primul soț, se poartă egal cu amândoi. E omenos și ginerele Zubati Mihail... La banii rămași la feciorul Pavel nu mai pretindem — sîntem siguri, că cele 600 de ruble, pe care i le-am împrumutat, sînt perdute. Însă ne pare rău, că din vina copiilor noștri — Pavel și Silvia —  am perdut odihna și liniștea la bătrânețe... Și ajunși până aici, aș dori să le dau un sfat celor de o samă cu mine, ca să nu se grăbească să-i desfete pe tineri cu de toate. Să fie lăsați ca ei singuri să-și construiască cuibul lor. Mă gândesc că ar fi bine să le fi dat numai un sfat sau o mână de ajutor, dar nu totul deja gata. Altfel semenii mei se pot trezi cu acelaș destin nemilos. Acum stau și mă gândesc cum de poate natura dărui ochilor și inimii atâta lumină și bucurie, pe când copiii tăi dragi sînt în stare să-ți zdruncine sănătatea și să-ți adumbrească vederile. Iată de ce le scriu o scrisoare deschisă.
Anastasia BOICO-ROȘCA 
Raionul Soroca



OAMENII PROGRESULUI

Prezența oamenilor neîmpăcați în mijlocul nostru este un lucru cât se poate de firesc. Dimpotrivă, ar trebui să ne pună în gardă lipsa lor. Colectivul, al cărui membri «nu se încumetă» să-și spună părerile cu voce tare, este, după părerea mea, unul nesănătos.
Dar a spune adevărul curat în față, încă nu înseamnă a fi cu adevărat «neîmpăcat». Principalul e să lupți pentru întronarea lui în viață, să știi să-ți aperi principiile, părerile, propunerile. Și dacă vrei ca oamenii să-ți susțină ideea sau propunerea pentru care militezi, este necesar ca lansarea lor să fie urmată de fapte. Căci numai ele te deosebesc de cei «curajoși» în culuare și «timizi» în adunări și la trebi.
Unii oameni își atribue un rol abstract în viața colectivului. Ei doresc, desigur, să domine în jurul lor dreptatea, bunătatea, frumusețea, însă cu o singură condiție: să vină cineva dintr-o parte, unul mai «naiv» decât dânșii, care să se pună în poară cu cei inerți și să le rezolve conflictele, să pedepsească răul, să înnobileze urâtul. Ei sînt, nu-i vorbă, cu toată inima pentru aceste transformări. Numai că unica lor acțiune în această privință va fi să-i bată din palme «curajosului», după ce binele va triumfa sau să râdă batjocoritor când acesta va suferi eșec. Închipuiți-vă, însă, pentru o clipă, dragi cititori, că toți nu facem altceva decât numai aplaudăm sau râdem și atunci cine ne va apăra valorile spirituale de pângărire?
Astăzi, când, în virtutea inerției, se mai cheltue încă energie în vorbe, faptele, săvârșite consecvent și principial, îl deosebesc pe omul de bună credință de «criticii din vocație» sau de cei care lansează în adunări apeluri răsunătoare.
Iar eu gândesc, că, dacă indivizii ce critică pe la colțuri și prin culuare sau cei ce lansează apeluri care «nu-s numaidecât să fie realizate» și-ar transforma măcar o parte din vorbe în fapte, societatea ar avea doar de câștigat.
Nu pot uita o convorbire dintre două femei. Prima, sincer revoltată, își exprima părerea, că unul dintre colegii lor, care face abuz de funcție, ar putea fi pus la punct de către colectitv, dacă acesta «n-ar tăcea», stimulându-i în felul acesta apucătura. «Tu n-ai să-l schimbi la vârsta asta», — zicea cealaltă. «Caracterul poate că nu, dacă nu voește el însuși, dar vorba-i că postul i-l poți schimba, doar el încalcă în mod flagrant disciplina de muncă și normele eticii profesionale». — «Ești naivă, — îi răspundea cealaltă. — Și te consumi în zadar. Te sfătui să ei o tabletă. Am să-ți aduc eu câteva. Dacă ei una, te calmezi și te simți atât de bine, că poate să te scuipe cineva în frunte și tu să-l privești zâmbind».
Sfatul era îngrozitor prin lipsa lui de responsabilitate. Femeia poate că-l oferea în mod sincer, dar propunea un remediu sigur de degenerare. Căci cealaltă avea nevoe de rezolvarea reală a conflictului, sufletu-i curat cerea dreptate și nu refugiu sau uitare. E lesne să-ți închipui în ce prăpastie morală s-ar rostogoli societatea, dacă toți oamenii cu simțul dreptății, în momentele când sânt pe cale să se revolte, ar înghiți... tablete. Răspunsul femeii — «Eu, totuș, cred că el poate fi pus la punct» — m-a liniștit. Am înțeles, că nu se va da bătută și m-am bucurat pentru colectivul, a cărui membră este. Îmi sînt dragi și-i stimez pe oamenii neîmpăcați, însă numai pe cei ce-și respectă cuvântul, întărindu-l prin fapte.
Nu ești singură, dragă Violeta. În realitate sînt mult mai mulți oameni cinstiți și frumoși la suflet decât se pare la prima vedere. Dar ei n-au încredere în omul care-și declară doar teoretic părerile, preceptele, ideile. O faptă frumoasă valorează cât zeci de vorbe. Săvârșind-o, îți vei cuceri adepți. Mai mult: numai astfel vei diferenția valorile reale de cele părelnice. Căci s-ar putea să te susțină și să te aprecieze oameni, de la care nu te așteptai. Vei vedea cum colegi modești, ce nu prea fac risipă de cuvinte, se vor ridica la adunări și vor spune verde ’n oci răului că este rău, inerției — inerție. Și, dimpotrivă, s-ar putea întâmpla să «ee apă ’n gură» și să se întoarcă de la tine tocmai cei, pe care-i credeai «progresiști», când te susțineau zgomotos prin coridoare.
Ideea că simțul dreptății este o «boală» a tinereței o susțin indivizii, pentru care a-și face o părere proprie este un efort ce nu le stă în puteri. Să nu pui la îndoială nici pentru o clipă, dragă Violeta, că procedezi drept. Tendința spre adevăr, cinste, onestitate nu este ceva trecător, cu atât mai mult nu este o «boală» a copilăriei sau tinereței. Dacă ar fi așa, atunci ar trebui ca toți copiii să fie cinstiți și să posede simțul dreptății. Ceea ce nu se întâmplă în realitate. Aceste trăsături nobile sînt proprii, din copilărie până la adânci bătrânețe, acelei categorii de oameni datorită cărora progresiază umanitatea.
Iulia MIHĂILEANU




